Noul Testament original și traducere 1184 p

Noul Testament original și traducere 1184 p

Noul Testament cu traducere vernaculară. Încercarea responsabilă, temeinică și originală de a interpreta pasaje dificile din Scriptură.

Savantul ei îl laudă pe Dumnezeu că se poate bucura de această lucrare.

Texte și interpretare ale teologului și filologului Nikolaos I. Sotiropoulos.

La începutul cărții numite Noul Testament sunt cele patru Evanghelii: Matei, Marcu,

După Luca și după Ioan, care povestesc principalele puncte ale vieții și învățăturii lui Isus Hristos, cele mai importante evenimente fiind răstignirea și învierea Sa.

Cuvântul antic „evanghelie” înseamnă „vestea bună” și se găsește la începutul Evangheliei lui Marcu, care începe cu sintagma: „începutul Evangheliei lui Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu”.

De fapt, există o evanghelie: evanghelia lui Isus Hristos, adică vestea bună că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru a face din fiecare om fiu al lui Dumnezeu.

De aceea creștinii au numit cele patru cărți, care povestesc evenimentele vieții și activității pământești a lui Hristos, evanghelii.

Pentru că există o singură Evanghelie, Evanghelia lui Isus Hristos, care este scrisă în patru forme diferite, noi nu spunem

„Evanghelia lui Matei”, „a lui Marcu”, „a lui Luca” și „a lui Ioan”, dar „evanghelia lui Matei” (adică Evanghelia lui Hristos, după Matei = după Matei)

„După Marcu”, „după Luca” și „după Ioan”.

Aceste patru cărți sunt numite și „evanghelia în patru ori” sau „îngerul patrulat”.

Cea mai veche dintre cele patru evanghelii este cea după Marcu. Sfântul evanghelist Marcu a fost ucenic al apostolului Petru, dar mama lui a fost ucenicul Domnului.

Pogorârea Duhului Sfânt avusese loc în casa ei, la cincizeci de zile după învierea lui Hristos, și probabil că și Cina cea de Taină a avut loc acolo.

Marcu, în copilărie, trebuie să-L fi cunoscut pe Hristos și este probabil „tinerul” care L-a urmat în secret pe Hristos și pe ucenici

După Cina cea de Taină s-a înfășurat într-un cearșaf și a văzut arestarea Domnului în grădina Ghetsimani.

Acest lucru este afirmat chiar de Marcu în capitolul 14 din Evanghelia după Marcu, în versetele 51-52.

Evanghelistul Matei este unul dintre cei 12 apostoli și, pentru a scrie Evanghelia, este evident că a folosit ca sursă și pe cea după Marcu, la care și-a adăugat propriile informații, începând de la nașterea lui Hristos.

Evanghelia Sa a fost scrisă a doua, dar a intrat prima în colecția Noului Testament, pentru că începe să spună povestea lui Isus Hristos, nu doar de la nașterea Sa, ci dintr-o listă a strămoșilor Săi (genealogia Lui);

ceea ce era necesar ca cititorii săi evrei să înțeleagă că Isus era un evreu autentic și nu cineva de origine necunoscută.

Desigur, strămoșii pomeniți de Sfântul Matei sunt strămoșii Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei, dar de la bunicul lui Iosif încoace, până la Avraam, ei sunt și strămoșii Fecioarei, adică ai lui Hristos.

Evanghelistul Luca a fost medic, prieten apropiat și colaborator al apostolului Pavel.

Poate că a fost și un discipol al lui Pavel. Dar într-un sens, el a fost unul dintre cei 70 de ucenici ai lui Hristos menționați de Luca însuși în capitolul 10 din Evanghelia după Luca,

și chiar poate că este unul dintre cei doi apostoli care l-au întâlnit pe Domnul după învierea Sa pe drumul spre Emaus, despre care Luca îl menționează și în ultimul capitol al cărții sale.

Sfântul Luca a folosit ca surse Evanghelia după Marcu și după Matei, dar a completat-o ​​cu o mulțime de informații, care începe relatarea poveștii lui Hristos de foarte devreme,

de la Buna Vestire a Maicii Domnului, și chiar mai în urmă, din sarcina Sfintei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Înaintemergătorul.

Luca este evanghelistul care dă cele mai multe informații despre Fecioara Maria și despre copilăria Domnului, iar filologii cred că a cunoscut-o pe Fecioara Maria și a primit informații de la ea.

Tradiția străveche a Bisericii spune că Sfântul Luca este primul care a pictat-o ​​pe Fecioara Maria și forma ei sfântă a rămas în istorie din unele icoane străvechi ale ei, pictate de evanghelistul Luca.

Evanghelistul Ioan este unul dintre cei 12 ucenici ai Domnului și într-adevăr cel mai tânăr, față de care se pare că Domnul a manifestat o afecțiune și o protecție oarecum sporită.

De aceea, așa cum scrie însuși Ioan, el a fost „ucenicul iubit” al lui Isus.

Sfântul Ioan a scris Evanghelia după ceilalți trei evangheliști și se pare că a vrut să completeze propriile lor narațiuni, motiv pentru care povestește în principal episoade care lipsesc din celelalte trei evanghelii.

Evanghelia după Ioan este scrisă într-o manieră filozofică, pentru că probabil era adresată cititorilor cu educație filozofică.

Isi incepe relatarea (ca Marcu) de la botezul lui Hristos, adica cand Domnul are vreo 30 de ani,

deși în prefața Evangheliei Ioan oferă câteva informații foarte importante despre Dumnezeirea lui Hristos, despre existența Sa veșnică aproape de Dumnezeu Tatăl și despre misiunea Sa în lume.

Acolo îl numește pe Hristos „Cuvântul” și „Singurul Fiu” al lui Dumnezeu, nume cu semnificație profundă, care joacă un rol cheie în învățătura Bisericii despre El.

De aceea evanghelistul Ioan este numit „Sfântul Ioan Teologul”.

B) Faptele Apostolilor

După Evanghelia după Ioan, în Noul Testament există o carte numită Faptele Apostolilor. Autorul său este sfântul evanghelist Luca și este o continuare a evangheliei lui Luken.

În această carte, Luca spune povestea apostolilor, adică a ucenicilor lui Hristos, începând cu înălțarea Sa și mergând până la Cincizecime, adică coborârea Duhului Sfânt,

care i-a luminat pe apostoli la cincizeci de zile de la învierea lui Hristos (de aceea se numește „a cincizecea”, adică a 50-a zi), și continuă cu aventurile primilor creștini,

explicându-și admirabilul mod de viață, care era plin de credință, iubire și sacrificiu de sine.

El vorbește despre martiriul Sfântului Ștefan, despre pocăința apostolului Pavel (care, din dușman de moarte al creștinilor, a devenit apostol al lui Hristos,

după o viziune șocantă a Luminii divine) și povestește în cele din urmă lupta lui Pavel de a răspândi mesajul lui Isus Hristos la toate națiunile,

până când este în pericol de a fi omorât de evrei și este în cele din urmă întemnițat de romani și adus la Roma, pentru a fi judecat ca revoltător de curtea împăratului.

Faptele apostolilor (ca și Evangheliile) este o carte fascinantă, cu multe lecții,

studiul căruia ne va ajuta să înțelegem de ce multe lucruri în creștinism se fac într-un fel sau altul, începând din vremea apostolilor și a primilor creștini.

C) Scrisorile apostolilor

După Faptele apostolilor, în Noul Testament există scrisori,

adică scrisori pe care unii dintre sfinții apostoli le-au trimis diferitelor comunități de creștini timpurii („Biserici locale”, cum spunem noi, adică adunări de creștini în diferite orașe) sau către persoane.

Aceste epistole sunt importante, deoarece se referă la aproape toate întrebările vieții morale și spirituale, precum și la întrebări teologice importante, despre cine a fost Isus Hristos și care a fost misiunea Sa în lume.

Scrisorile apostolilor, cu alte cuvinte, sunt un ghid necesar pentru om, în încercarea lui de a se apropia de Dumnezeu.

Apostolii au scris alte scrisori, dar Noul Testament le include pe cele care au supraviețuit.

Avem, astfel, 14 scrisori ale apostolului Pavel, 2 ale apostolului Petru, 3 ale evanghelistului Ioan, una a Sfântului Iacov Fratele și una a apostolului Iuda (nu a lui Iscariotean, care L-a trădat pe Hristos).

Acest Iacov și Iuda sunt doi dintre așa-numiții „frați ai Domnului”, adică fii ai Sfântului Iosif din prima sa soție, care dormise înainte de a fi logodit cu Fecioara.

Cele 14 scrisori ale apostolului Pavel sunt: ​​către romani, prima și a doua către corinteni (adică prima și a doua scrisoare către primii creștini din Corint),

la Galateni, la Efeseni, la Filipeni, la Coloseeni (în cetatea Colose din Asia Mică), I și II Tesaloniceni, I și II Timotei, Titon, Filemon și Evrei.

Literele celorlalți apostoli sunt caracterizate drept „catolice”, adică „universale”, universale (așa înseamnă cuvântul „catolic”, cu mult înainte ca actuala Biserică Romano-Catolică să-l adopte drept nume).

În liturghia divină și în alte ceremonii creștine, când cantorul citește pe Apostol (înainte ca preotul să citească Evanghelia), este un pasaj din vreo scrisoare a apostolilor (în principal apostolul Pavel) sau din Faptele apostolilor.

D) Apocalipsa Sfântului Ioan

Noul Testament și întreaga Biblie se încheie cu Apocalipsa lui Ioan.

Este o viziune mare și complexă, pe care a văzut-o sfântul apostol și evanghelist Ioan, când era bătrân și exilat de romani pe insula Patmos.

De fapt, este „Revelația lui Isus Hristos”, dată oamenilor prin Ioan. Potrivit tradiției, Ioan a descris ceea ce a văzut și ucenicul său, Sfântul Prochoros, l-a notat.

Apocalipsa conține șapte scrisori ale lui Isus Hristos către șapte comunități creștine din Asia Mică și apoi printr-un fel de liturghie cerească, la care participă îngerii, oamenii și el însuși.

Lui Hristos, sub forma simbolică a unui miel sacrificat, i se dau profeții despre multe evenimente,

care culminează cu a Doua Venire a Domnului, învierea morților și descrierea viitorului paradis și a vieții veșnice a oamenilor.

În centrul Apocalipsei este lupta creștinilor împotriva lui Antihrist („Fiara”, așa cum o caracterizează ea),

adică ultimul cosmocrator demonic (probabil nu va fi un politician, ci un deținător al puterii economice),

că oamenii se vor închina lui ca un zeu și el va ucide pe oricine nu i se va închina.

Antihrist va cădea de la putere cu un mare război, Armaghedon, și cu intervenția lui Hristos însuși.

Deși majoritatea evenimentelor descrise în Apocalipsă sunt dramatice, mesajul acesteia este optimist și încurajator: în cele din urmă Hristos va învinge, în timp ce Răul, diavolul și asociații săi, vor fi învinși și neutralizați pentru totdeauna.

Morții vor învia, iar cei care vor fi „scriși în cartea vieții” pentru că au fost credincioși și virtuoși,

vor trăi în împărăția lui Dumnezeu, adică în ceruri. Dar unii (slujitorii nepocăiți ai minciunii, stricăciunii și diavolului) nu vor intra în rai, ci în iad.

Revelația este imposibil de interpretat cu certitudine. Conține un puternic element simbolic, pe care nu îl putem ști exact prin ce fel de evenimente va fi verificat.

Nu putem înțelege decât lucruri generale, cu ajutorul evangheliilor și scrisorilor apostolilor, unde Domnul și apostolii

ei oferă câteva informații suplimentare despre Antihrist, a Doua Venire, învierea morților și viața veșnică.

Obiecţieși îndoieli cu privire la Noul Testament și RĂSPUNSURILE CĂTRE RĂI.

Când a fost scris Noul Testament și când a fost înființat în Biserică?

Avem dovezi clare că evangheliile lui Matei, Marcu și Luca au fost scrise nu mai târziu de aproximativ 60 d.Hr.

Acest element îl obținem din cartea Faptele Apostolilor, care se găsește și în Noul Testament, după cele patru Evanghelii.

Faptele apostolilor au fost scrise de evanghelistul Luca și își încep relatarea exact acolo unde se termină Evanghelia lui Luken.

Deci Faptele trebuie să fi fost scrise în jurul anului 60 d.Hr., pentru că nu menționează evenimentele importante din istoria primilor creștini care s-au petrecut după anul 60 d.Hr.,

precum uciderea cu pietre a Sfântului Iacob Fratele lui Dumnezeu (62 d.Hr.) și martiriul sfinților apostoli Petru și Pavel (în jurul anului 65 d.Hr.), nici cu siguranță distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70 d.Hr.

Deci, deoarece Faptele Apostolilor este o continuare a Evangheliei după Luca, Evanghelia a fost scrisă mai devreme.

Dar după Luca a fost scrisă după evangheliile după Matei și după Marcu, pentru că conține părți întregi din ele.

Prin urmare, aceste trei evanghelii au fost scrise nu mai târziu de anul 60 d.Hr. Cu alte cuvinte, prima Evanghelie a fost scrisă probabil în 40 sau 50 d.Hr., dar nu știm când.

Evanghelia după Ioan a fost scrisă câțiva ani sau câteva decenii mai târziu. Potrivit unei opinii, a fost scris înainte de 70 d.Hr.

Căci în capitolul 5, versetul 2, el menționează Colympithra din Bethesda ca fiind încă existentă în timpul său, în timp ce acel loc, împreună cu tot Ierusalimul, a fost distrus de romani în anul 70 d.Hr.

Scrisorile apostolilor Iacov, Petru și Pavel au fost scrise înainte de martiriul lor, desigur, adică înainte de 65 și 62 d.Hr. respectiv.

Cea mai veche dintre scrisorile apostolului Pavel pe care le avem este considerată 45 către Tesaloniceni, care datează din jurul anului XNUMX d.Hr.

Apocalipsa lui Ioan este plasată în anii 94-96 d.Hr.

Adică în vremea persecuției creștinilor de către împăratul roman Domițian, când apostolul Ioan a fost exilat la Patmos (Apocalipsa, capitolul 1, versetul 9)

Când a fost scris Noul Testament?

Traducerea Noului Testament

Noul Testament pdf

Ce nou testament ar trebui să cumpăr?

Noul Testament Kolitsara

Cartea Noului Testament

Textul Noului Testament

Noul Testament cu o scurtă interpretare

Slujirea apostolică a Noului Testament

Cu o scurtă interpretare în școala elementară

Testament Cu o scurtă interpretare la

Noul Testament Pe scurt

NOUL TESTAMENT CU O SCURTĂ INTERPRETARE

Noul Testament Pe scurt

Noul Testament H

Noul Testament

a Noului TestamentEdit cod de editare

Noul Testament Cu o scurtă interpretare

Ce este și ce

a doua parte a acesteia

Vechiul și Noul

Testament a fost scris de mulți autori

scris de mai mulți editori în interior

Noul Testament a fost scris de mulți